Anca Frona
Vicepreşedinte sector tineri Acţiunea Catolică din România
Preşedinte Acţiunea Catolică “Sf. Iosif” Dieceza de Iaşi
În urma acestei experienţe în Africa, pot spune că am venit un picuţ “intoarsă” acasă, pentru că experienţa Africa a avut un impact foarte puternic asupra mea. Pe lângă faptul că a fost un drum destul de lung şi obositor şi ne-a testat toate limitele, a fost o experienţă care m-a îmbogăţit, în mod deosebit la nivel spiritual. Am descoperit în Africa, nu oameni despre care citisem sau îmi făcusem o anumită imagine, ci am descoperit acolo oameni care chiar au o cultură extraordinară şi o ospitalitate deosebită. Am lucrat în Africa, în mod deosebit cu tinerii de acolo, şi am văzut că sunt foarte deschişi în spre a cunoaşte, sunt foarte doritori de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a-L mărturisi şi celorlalţi. M-au impresionat în mod deosebit liturghiile din Africa, felul în care ei se roagă, cultura de acolo şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că am fost aleasă să trăiesc această experienţă unică şi puternică din viaţa mea.
Pr. Iuliu Vasile Muntean
Asistent spiritual sector tineri Acţiunea Catolică din România
Asistent spiritual ASTRU Oradea
Impresiile mele după zilele pe care le-am petrecut în Africa, în Kenia, într-un cuvânt nu cred că voi reuşi să spun, deşi ar trebui să pot, deşi îmi este foarte greu: Ceva minunat, ceva exptraordinar, ceva unic – în sensul pozitiv. Am învăţat ce înseamnă simplitatea,am învăţat să preţuiesc foarte mult viaţa, am învăţat să redescopăr valorile, să redescopăr efectiv ceea ce este esenţial. Faptul că am cunoscut acolo o grămadă de persoane, care ne-au ajutat să ne dăm seama că defapt tot ce avem noi “capitalişti”, vorba vine – chiar dacă suntem români tot din categoria acesta facem parte – fiindcă suntem din Europa. Oricum cu toată sărăcia pe care noi o invocăm, fiind români, zic din punct de vedere material şi financiar suntem mult mai bogaţi decât cei din zonele prin care am fost. Cu toate acestea constat că suntem mult mai săraci, pentru că fugim după năluci, după tot felu de comodităţi, care ar trebui să fie mijloace şi nicidecum scopul. Prietenii pe care i-am întâlnit – în schimb, cu bucuria lor, cu zambetul lor, cu inima lor,ne-au ajutat să decoperim, de fapt, alte valori. Ne-au ajutat să putem să zâmbim chiar dacă eram mizerabili din punct de vedere al igieniei – era mult praf şi foarte multă mizerie, cu toate astea am văzut ce înseamnă să te bucuri chiar în praf, chiar murdarii fiind, să simţi o strangere de mână după care să vezi un zâmbet cât soarele, cât de mare vrei să-l desenezi, aşa zâmbet mare făceau cei cărora le strângeai mâna. Ceva deosebit, toate cuvintele exprimă mult prea puţin, o fărâmă din tot ce am simţit acolo, pentru că mai degrabă nu e o poveste ci un feeling. Numai dacă mergi acolo, poţi să îţi dai seam a ce înseamnă să fii iubit, ce înseamnă să poţi manifesta iubirea, să poţi să-L descoperi pe Isus în oricine-l întâleşti, în toată creatura. Un lucru pe care pe mine m-a frapat, este că atunci când vorbeam despre Isus, fiind obişnuit în România cu “mai lasă-mă”, ei erau foarte receptivi,în toată sărăcia lor preţuiau efectiv ceea ce noi transmiteam, şi cu toate că la început, când ne-am dus acolo, ne-am zis “ cum o să ne descurcăm?”, pentru că ei poate n-au auzist despre, sau habar nu au despre… bansuri, cântece. Ei prin simplitatea lor, prim modul lor de a fi ne-au învăţat să redescoperim valorile esenţiale, ne-au învăţat să nu fim atât de programaţi ca şi computerele, ci ne-au obişnuit efectiv să ne adaptăm situaţiei exact aşa cum o dă bunul Dumnezeu – un lucru super, pe care noi europeni nu prea suntem obişnuiţi să o aplicăm, pentru că atunci când mergi la piaţă noi aplicăm alt principiu: trebuie să fie ceea ce vrei, altfel mergi la supermarket şi găseşti cumva, dacă nu, suni un prieten. Aici în Africa a fost o experienţă efectiv diferită, pentru că în momentul în care nu aveai ceea ce vroiai trebuia să găseşti pe loc, cu zâmbetul pe buze – exact cum ei făceau – să găseşti altceva, să inventezi altceva şi să te descurci, pentru că în fond şi la urma urmei asta era. Şi de aceea spun că ne-au învăţat să repreţuim viaţa, pentru că ei în felul asta, eu aşa am simţit, că ei efectiv simt pulsul clipei. “Carpe diem” pentru ei este un principiu de viaţă şi acelaşi principiu cred şi sper să îl fi învăţat cu toţii astfel încât să ne dăm seama că avem o singură viaţă şi e păcat să o pierdem pregătindu-ne la tot felu de programe – nu că n-ar fi important să ne pregătim, ci să credem că doar acesta este esenţialul – adică programările şi totul să iasă ca la carte, dacă nu iasă să ştim să ne adaptăm, să ştim în fond şi la urma urmei, şi asta e esenţa: să iubim. Dacă înţelegem această chintesenţă a vieţii, mai departe efectiv cu rugăciuni şi cu toate celelalte care tot cu ei le-am făcut, cu catehezele şi cu toate bansurile, cu toate jocurile, cu toate activităţile interactive care le-am făcut cu ei, ne-am descoperit şi pe noi mai săraci, decât ei, mai “paraleli” cu principiile pe care tot noi dorim să le propovăduim şi ne-am descoperit de fapt o “inimă” mai sărăcăcioasă decât noi pretindeam că o avem. Cu toate astea, partea bună, e că venind înapoi de acolo, ne-am întors super bogaţi. Eu aşa simt, aşa văd, simt pulsul echipei, care cu toate dificultăţile pe care le-am avut cu toate “defectiunile tehnice” pe care le-am întâmpinat: cu maşina, cu apa care nu mai curgea, sau curentul care s-a terminat, şi câte şi mai câte s-au întâmplat. Cu toate astea am învăţat să zâmbim în continuare, să râdem chiar şi atunci când mergea totul prost, şi ziceam că se putea să mergă totul şi mai prost, sau râdeam făcând haz de necaz, învăţând de la ei, învăţând din simplitatea lor, să trăim clipa la maxim. A fost un lucru super fain. Îmi aduc aminte de Maica Tereza care zicea că cine-I bogat, nu este cel care are foarte multe, ci din tot ceea ce I se întâmplă preţuieşte în micime şi cât poate să facă, face efectiv la maxim. Asta zic c-am învăţat, şi cred să fi învăţat şi tare mi-aş dori să ducem mai departe, ştiinţa asta pe care am dobândit-o, să nu o punem într-un sectar ci efectiv să fie pentru noi un principiu de viaţă, să redevină şi pentru alţi, astfel încât dacă pe Cristos l-am cunoscut în aceşti fraţi ai noştri, un pic mai coloraţi, şi care zicem noi un pic mai neajutoraţi – dar de fapt foarte bogaţi spiritual, să fie pentru fiecare dintre noi, un sistem mai simplu, un sistem mai efficient şi un sistem mult mai bogat pentru a experimenta şi a dărui în continuare viaţa în Cristos şi iubirea pe care el ne-a învăţat.
Pr. Felix Roca
Asistent spiritual general Acţiunea Catolică din România
Asistent spiritual Acţiunea Catolică “Sf. Iosif” Dieceza de Iaşi
Experienţa trăită în Africa, fără îndoială a fost semnificativă pentru fiecare din persoanele care au participat. Cred că ar fi multe impresiile care ar putea să fie impărtăşite, şi pentru aceast lucru e nevoie de ceva timp în primul rând pentru a lăsa să se aşeze lucrurile, pentru a înţelege – trecând timpul – valoarea fiecărui moment trăit în Africa, trăit în Kenia. M-aş gândi la trei lucruri care ar fi cele mai semnificative cel puţin din punctual meu de vedere. În primul rând, întâlnirea cu o ţară diferită, cu o cultură diferită, cu persoane diferite. Acest lucru înţelegând că de fiecare dată ceea ce este diferit îmbogăţeşte, ceea ce e uniformizează într-un fel ne face să devenim mai săraci, dar când ne întâlnim cu ceva ce este diferit nu face altceva decât să aducă un plus de viaţă în existenţa noastră. Şi noi ne-am întâlnit cu o cultură diferită, cu persoane care au viziuni diferite asupra vieţii, modalităţi diferite de a trăi. Sunt convins că nici unul dintre noi nu a pornit cu intenţia de a oferi ceva, de a duce ceva, de a impărtăşi neaparat într-un mod unidirecţional, dar cu dorinţa de a primi, şi acest lucru s-ar leza tocmai pentru că a fost o împărtăşire a aceea ce înseamnă moduri diferite de a trăi, dar care au uneori aceeaşi faţă. Al doilea lucru care cred c-a fost simţit în aceste zile în care am avut această experienţă în Africa, este aspectul legat de trăirea credinţei într-un mod diferit. Noi, europenii, suntem obişnuiţi într-un mod de a manifesta credinţa noastră, africanii sunt obişnuiţi într-un alt mod, şi acest lucru a fost foarte evident mai ales în celebrările Sfintei Liturghii sau momentele de rugăciune. Aceeaşi credinţă manifestată într-un mod diferit, şi acest lucru ne-a îmbogăţit. Apoi, un alt aspect este cel al solidarităţii. Este interesant a vedea cum persoane, tinere dintr-o ţară cum este România au reuşit să lege prietenii, să se întâlnescă cu persoane dintr-o ţară care e atât de departe, cel puţin geografic şi cultural, poate şi religios, cum este Kenia. Şi totuşi manifestată aceeaşi solidaritate, care, repet n-a fost unidirecţională ci fiecare în parte a oferit aspect din propria viaţă, care dus bucurie în partea cealaltă. Am oferit mult şi am primit mult de la cei din Kenia. Cred că toată această experientă poate fi pusă sub metafora unei punţi care s-a lansat, între România şi Kenia, susţinută efectiv şi de activitatea misionarilor din misiunea română de la Maikona, care ne-au arătat cât este de important să ştim să fim aproape de cei care au nevoie, să fim aproape de cei care aşteaptă un răspuns dintr-un punct de vedere uman dar şi din punct de vedere al credinţei. Toate activităţile, cu copii cu tinerii pe care le-am desfăşurat în aceste zile, n-au făcut decât să ne demonstreze că putem să oferim mult, şi că oricât de puţin se oferă celor din jur înseamnă mult pentru ei. Repet, consider că vom reuşi să întelegem valoarea acelor zile trăite acolo, pe măsură ce vom continua viaţa noastră, pentru că o altă experienţă care ne va ajuta este aceea de a reuşi să preţuim tot ceea ce avem pentru ca fiecare aspect al vieţii este important.
Mirabela Pall
Responsabil naţional în echipa copii – Acţiunea Catolică din România
Secretar ASTRU Cluj
Dacă ar fi să o iau de la capăt aş lua-o, poate cu şi mai multă tragere de inimă, pentru că din inimă spun că este experienţa vieţii mele, nu mă aşteptam să mă întorc atât de bogată de acolo. Înainte să plec, mi-a zis cineva, referindu-se la Kenia, că fie o urăşti, fie o iubeşti, nu există cale de mijloc. Şi într-adevăr m-am îndragostit de Kenia, de locurile de acolo, de copii, şi mai ales de munca pe care am depus-o. Am lasat în urmă mulţi prieteni, referindu-mă la laicii misionari, la alţi voluntari din Bucureşti pe care i-am cunoscut acolo. Am lasat în urmă atâţia şi atâţia copii, şi atâţia oameni şi m-am bucura să ma reîntorc într-o zi acolo. Mă gândesc cu drag şi la drumurile pe care le-am făcut în maşină, drumul până acolo, cu toate opririle cu toate momentele dificile, dar care au fost presărate cu momente hazlii, toată lumea a ştiut să facă haz de necaz, toată lumea a ştiut să treacă cu uşurinţă peste. Mă bucur foarte mult că s-au consolidate relaţiile între noi, că am avut ocazia să ne cunoaştem mult mai bine şi să ne acceptăm asa cum suntem. Am învăţat, din nou, să lucrăm în echipă, am învăţat să facem faţă unor momente poate chiar de criză, momente neaşteptate, răsturnări de situaţii. Am învăţat să improvizăm, am învătat să programăm. Cred că toată lumea s-a întors mai bogată de acolo. Sper ca într-o zi, să avem şansa să ne reîntoarcem şi să putem continua ceea ce am început în această vară, ca să se poată vedea într-adevăr roadele acestui proiect.
Iulia Iova
Responsabil naţional în echipa tineri – Acţiunea Catolică din România
Preşedinte ASTRU Oradea
Experienţa Africa pot să spun ca a fost cea mai puternică experienţă din viaţa mea, în sensul ca în primul rând mi-a testat limitele din toate punctele de vedere, atât fizice cât si psihice; dar pe lânga aceasta m-a şi îmbogăţit foarte mult, pot sa spun ca cel mai mult din tot ce am experimentat pâna acum. A fost un test, a fost un exercitiu de dăruire, pot să spun, începând de la micile sacrificii pe care am început să le facem până la cele mai mari, în sensul ca am renunţat la mult confort dar în acealaşi timp am primit un mit pot să spun. Am cunoscut o cultură cu totul diferită faţă de ce este la noi, acasă în România dar şi în Europa. Am vazut alt stil de viaţă, un mod nou de abordare al exisenţei umane şi care deşi este atât de diferit şi pare atât de greu de înţeles de către noi, europeni şi persoane de culoare albă, este totuşi un mod de viaţă care aduce fericirea, poate mai mult decât ne-o aduce nouă modul nostru de viaţă. Faptul ca tribul Gabra si Borana, oamenii cu care noi am lucrat, tinerii şi copii cu care am lucrat trăiesc întru-n mediu atât de ostil şi totuşi se simt atât de bine şi nu se simt nemultumiţi, nu au nemulţumiri vizavi de modul în care trăiesc, m-a facut sa îmi dau seama ca pâna la urma nu contează neaparat: unde locuieşti? în ce casă? cu ce te îmbraci? ca să zic aşa ce este important: tu cum te simţi cu acele lucruri? Apoi ce m-a impresionat foarte tare a fost faptul că, venind aici ne aşteptam probabil să întâlnim nişte oameni ca să nu zic un cuvânt prea dur: mai primitivi ca noi. În sensul că nu neaparat dacă nu ai tehnologie înseamnă ca eşti mai înapoiat, dar ei ne-au dovedit ca deşi le lipsesc atâtea facilităţi pe care noi le avem şi le consideram lucruri de zi cu zi, totuşi nivelul lor este mult superior faţă de mulţi europeni, faţă de multi români. Acest lucru m-a uimit foarte foarte mult şi pot să spun ca m-am simţit aşa un pic, eu m-am simtit inferioară lor; pentru ca mi-am dat seama ca desi am suficient de mult pentru a avea o viaţă confortabilă, câtedata îmi lipeste acea dorinţă, acea curiozitate de a descoperi mai mult, mă complac în acest confort şi nu încerc să mă interiorizez, nu încerc să am o relaţie mai profundă cu Dumnezeu, ceea ce ei reuşesc, atât prin faptul ca sunt mult mai aproape de natură şi au o viaţă spirituală mult mai intensă. Mi-am dat seama ca trăiesc momentele de rugăciune şi Sfântă Liturghie mult mai intense, se exprimă într-un mod care le permite acest lucru, este în sângele lor pot să spun. Apoi, pe lângă faptul ca am avut multe de învăţat de la această noua cultură, m-am dezvoltat şi în sensul relaţiilor interpersonale cu membrii echipei cu care am fost şi cu care am lucrat. Au fost momente bune şi momente mai puţin bune, ca întotdeauna însă, mereu şi mereu am fost conduşi de acest îndemn: ca suntem fraţi şi ca avem un singur scop, şi pot să spun ca mi-a făcut foarte mare placere cu echipa care a fost aleasa. Cred ca am făcut treabă bună şi am avut de învăţat unii de la alţii, în sensul ca tuturor ne-a fost greu la un moment dat, cu totii am suportat cu aceleaşi condiţii, cu toţii am înghitit praf, am fost obosiţi şi aşa mai departe; însa nu uităm la sfârsitul zilei pentru ce am mers acolo şi motivaţia noastră cea mai mare era pâna la urma slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui. ar mai fi multe de spus însa cred că mă voi opri aici, pentru că dacă nu, nu mai termin.:)
Crina Horvat
Responsabil naţional în echipa tineri – Acţiunea Catolică din România
Vicepreşedinte ASTRU Cluj
Experienţa africa a fost pentru mine nu o experienţă de viaţă ci o experienţă pentru viaţă, pentru că m-a ajutat să văd o altă parte a lumii, o lume pe care noi nu o cunoaştem, despre care avem o impresie total greşită. Nu mă aşteptam să găsesc acolo oameni, oameni mult mai sensibili, mult mai profunzi decât noi. M-a ajutat la nivel personal să fiu mai chibzuită şi să preţuiesc mai mult ceea ce am. Deobicei suntem nemulţumiţi de tot ce primim şi vrem mai mult iar acolo am văzut că: mai mult nu înseamnă mai bine. A fost frumos să văd cum trăiesc cei de acolo, să le cunosc tradiţia, să cunosc persoanele de acolo şi mai ales m-am bucurat să văd pe acei misionari cărora chiar le pasă de ceilalţi şi care se străduiesc, puţin câte puţin să le facă o viaţa mai uşoară sau mai frumoasă. Mă bucur că am avut această şansă, mă bucur pentru că am făcut parte din echipă, şi am fost o echipă, şi asta ne-a ajutat foarte mult; pentru că primul impact a fost destul greu, a fost un mare necunoscut, n-am ştiut la ce să ne aşteptăm, n-am ştiut cum să ne raportăm şi cred că toţi eram un pic aşa, fricoşi, în schimb susţinându-ne unul pe altul şi înţelegând pe fiecare în parte, am reuşit să ducem la bun sfârşit proiectul. Eu sper că cei de acolo au rămas cu ceva, că munca noastră va da roade pe viitor şi că nu ne vor uita, pentru că sunt sigură că ei au rămas în sufletele noastre ale tuturor şi sperăm ca şi noi să rămânem în sufletele lor, şi să avem şansa să ne întoarcem să facem mult, mult mai mult pentru că acesta a fost doar un început.
Iuliana Tofană
Membru Acţiunea Catolică “Sf. Iosif” Dieceza de Iaşi
În urma acestei experienţeam rămas destul de impresionată şi recunoscătoare pentru darurile pe care le am. Ce m-au invăţat oamenii de acolo este să te bucuri de micile lucruri din viaţă, de simplitatea şi umilinţa care te fac să trăieşti o viaţă creştină mult mai profundă. Un alt lucru care m-a impresionat este bucuria copiilor de acolo, şi a tinerilor, felul în care cântă la liturghie – chiar dacă noi spunem despre ei că sunt săraci şi inapoiaţi şi nu au o cultură ca a noastră – e o adevărată plăcere să îi observi cum cântă la liturghie, cu atâta bucurie, nişte mişcări atât de frumoase, şi toate feţe sunt atât de luminate. E o experienţă frumoasă, care m-a învăţat multe, şi cu siguranţă nu voi mai fi aceeşi cum eram înainte de a veni în Africa.